Mitul creării speciei umane în mitologia chineză

După ce am văzut cum a fost creat universul, în acest articol îţi voi prezenta mitul creării omului, potrivit mitologiei chinezeşti.

Să pornim prin a spune că în acele vremuri  când pământul s-a separat de cer, deşi pe pământ existau deja munţi, râuri, ierburi şi pomi, dar şi păsări, fiare, insecte şi peşti, totuşi pe pământ nu existau încă oameni, motiv pentru care lumea era pustie şi plicticoasă. Cu toate acestea, pe acest pământ pustiu rătăcea mereu marea divinitate numită Nuwa. Însă, inima ei era roasă de singurătate şi simţea că pentru a înviora lumea mai trebuie creat ceva între cer şi pământ.

Astfel, se tot gândi şi în cele din urmă, se aşează ghemuită pe vine, ia un bulgăre de lut galben, îl udă cu apă şi modela ceva asemănător cu o păpuşică. De îndată ce o puse pe pământ se petrecu minunea: mica figurină prinse viaţă, slobozi strigăte – „ua-ua” şi se porni să ţopăie bucuroasă. Apoi numele ei devine Ren(„om”).

Mai departe aflăm că primul om a fost creat mic, dar întrucât potrivit legendei a fost zămislit de către o zeitate, avea şi el ceva divin în el. Desigur, se deosebea de păsările zburătoare şi de animalele cu patru picioare, ca şi cum ar fi avut ceva din măreţia de stăpânitor al Universului. Prin urmare, Nuwa este foarte mulţumită de creaţia sa pe care o continuă, modelând din lut galben amestecat cu apă o mulţime de omuleţi de ambele sexe. Făcând o paranteză, aşa explică ei de ce locuitorii chinei au pielea de culoare galbenă. După ce au fost creaţi, o sumedenie de omuleţi goi o înconjură pe Nuwa şi prinseră să ţopăie şi să slobozească strigăte de bucurie. Apoi, unul câte unul sau în cete se împrăştiaseră în diferite locuri.

Desigur, cuprinsă de uimire şi de bucurie, Nuwa îşi continuă lucrarea. Din mâinile ei începură să cadă pe pământ clipă de clipă omuleţi vii. De altfel, ea le asculta râsetele şi strigătele, iar acest lucru o făcea să nu se mai simtă singură şi plictisită pentru că în lume existau deja fii şi ficele ei.

În fine, ea se gândea să populeze tot pământul cu aceste mici făpturi agere. Dar pământul era foarte mare şi ea deşi trudise vreme îndelungată, nu îşi atingea ţelul, fiind în schimb foarte obosită. În cele din urmă, luă o funie şi o cufundă în mlaştină. În momentul în care funia se îmbibă cu lut galben vâscos ea o scutura deasupra pământului. În locul în care cădeau bucăţelele de lut răsăreau omuleţi care săltau de bucurie şi strigau „ua-ua”.

În acest mod şi-a simplificat foarte mult munca: scutura funia şi de îndată apăreau o mulţime de omuleţi vii. Totuşi, mitul spune că oamenii bogaţi ar fi cei modelaţi din lut de către Newa, în timp ce oamenii săraci şi de rând ar proveni din scuturarea funiei.

Mai departe, am aflat că pe pământ apăruseră oamenii iar truda lui Nuwa ari fi putut lua sfârşit. Totuşi, Nuwa se gânda la ce s-ar putea face pentru perpetuarea neamului omenesc. Oamenii erau muritori şi a zămisli alţii de fiecare dată era prea istovitor. De aceea, zeiţa, împreunând bărbaţii şi femeile, i-a pus pe ei înşişi să continue speţa, atribuindu-le şi îndatorirea de a-şi creşte copiii.

Prin urmare, aşa a început perpetuarea speciei umane, iar pe zi ce trecea, oamenii se înmulţeau din ce în ce mai mult.

Astfel este prezentat mitul creării omului în mitologia chineză. În articolul următor îţi voi povesti despre strămoşul civilizator al poporului chinez.   

Crearea universului în mitologia chineză

Cu siguranţă ai auzit despre civilizaţiile antice, precum cele ale Egiptului Antic, ale Greciei Antice s.a.m.d. Dar despre epoca mitică din China, cred ca ai auzit mai puţin. Prin urmare, îţi voi prozenta câteva repede mitice ale poporului Zhonggua.

Voi începe de acum o incursiune de prezentare a mitologiei creată de neamurile care au format poporul chinez. Pornesc prin a spune că mitologia poate fi considerată „o transmitere memorială a faptelor preistorice”, iar pe de altă parte, mitologia este o sursă de exploatare a trecutului foarte îndepărtat. Altfel spus, trecutul asupra căruia arheologia tace, sau despre care posedă doar ipoteze ale unor paleontologi sau antropologi este foarte bine susţinută de mitologie.

Unul dintre cei mai mari profesori de mitologie chineză, profesoril YUAN KE, o mare autoritate în acest domeniu, pledând necesitatea studierii miturilor, arată că „ele sunt memoria unui popor şi a unor perioade istorice nescrise”. De asemenea, el aminteşte că miturile chinezeşti „reflectă într-o anumită măsură trăsăturile specifice ale naţiunii chineze”. Aşadar, plecând de la aceste premise îţi voi arăta într-o primă parte a articolului cum apare momentul creării universului în mitologia chineză.

Într-o primă ordine de idei, potrivit legendei, în acele vremuri „când pământul şi cerul erau un singur tot”, Universul apărea ca un haos compact, care prin forma sa amintea de un ou de găină. În acest ou îşi găsea „gestaţia” primul străbun chinez, străbunul PANGU. În continuare, în tot acest timp de „gestaţie”(traducerea „gestaţie” probabil nu estea cea mai reuşită, pe această cale îmi cer scuze), răsuflând din greu, Pangu a adormit într-un ou uriaş, unde a stat 18 mii de ani.

Într-o bună zi, Pangu se trezeşte brusc. Conform legendei, „a deschis ochii şi a aruncat o privire în jur, dar vai! Nu vedea nimic; în jurul său era doar beznă şi vâscoasă, iar inima i se umplu de tulburare şi tristeţe”.

Mai departe se spune că această stare i se păru deplorabilă, apoi supărându-se apucă nu se ştie de unde un mare topor „şi lovi cu putere în bezna şi haosul din faţa sa”. După aceea, răsună un bubuit asurzitor, ca şi cum s-ar fi prăbuşit munţii şi s-ar fi despicat pământul, moment în care oul uriaş se sparse. Se spune că tot ce era uşor şi pur a urcat de îndată în sus, dând naştere cerului, iar ceea ce era greu şi tulbure s-a lăsat în jos, zămislind pământul. În acest mod, cerul şi pământul care iniţial reprezentau haosul nediferenţiat, s-au separat unul de celălalt în urma loviturii de topor a lui Pangu.

În plus, după ce a despărţit cerul de pământ, temându-se că ele se vor uni, Pangu s-a proptit cu picioarele pe pământ şi înălţându-şi capul, a sprijinit cu el cerul. În acest mod a stat între cer şi pământ, preschimbându-se odată cu ele. Se spune că în fiecare zi cerul urca un zhang(aprox. 30 m), în timp ce pământul se îngroşa cu câte un zhang. Prin urmare, aşa au trecut 18 mii de ani, până când cerul s-a înălţat foarte sus iar pământul s-a lăsat foarte jos, iar trupul lui Pangu a crescut, ajungând la o extraordinară lungime.

O remarcă făcută de profesorul Yang Ke se referă la înălţimea pe care o avea de acum acest Pangu. Calculul indică o înălţime de 90 de mii de li(45 de mii de km). Mitologia întăreşte calculele zicând: „Ca un stâlp dintre cei mai gigantici stătea uriaşul şi măreţul Pangu între cer şi pământ, fără a le lăsa pe acestea să revină în stare de haos şi beznă”.

În continuare aflăm că aşa a stat de unul singur, susţinând cerul şi proptindu-se pe pământ şi nu a observat în această trudă cum s-au scurs epoci întregi. Mai târziu, când cerul şi pământul au devenit solide, pentru ca Pangu să nu se mai teamă că se vor uni din nou, el a simţit nevoia de odihnă, iar în cele din urmă, la fel ca toţi oamenii s-a prăbuşit şi s-a stins din viaţă.

Nu în ultimul rând, aflăm că în ajunul morţii sale, Pangu s-a metamorfozat de tot: respiraţia i s-a prefăcut în vânt şi nori, glasul i s-a făcut tunet asurzitor, ochiul stând s-a făcut soare, ochiul drept s-a făcut lună, şira spinării, mâinile şi picioarele au devenit cele patru laturi ale lumii şi cei cinci munţi vestiţi.

În plus, sângele lui s-a prefăcut în fluvii, tendoanele şi venele i s-au preschimbat în drumuri, din carnea lui s-au alcătuit ţarinele, părul şi mustăţile s-au schimbat în stele de pe bolta cerească, din pielea şi din perii de pe trup s-au făcut ierburile, florile şi copacii, din dinţi, din oase şi din măduva oaselor au ieşit la iveală metalele strălucitoare şi pietrele dure, mărgăritarele şi jadul minunat.

De exemplu, până şi sudoarea de pe trupul lui, atât de nefolositoare, i s-a prefăcut în rouă şi într-o ploaie mult aşteptată. Într-un cuvânt, acest Pangu care „s-a metamorfozat în ajunul morţii” a dat totul din el pentru ca această lume nou zămislită să fie mai bogată şi mai plină de splendoare.

În concluzie, cu privire la crearea lumii, mitologia chineză are o cu totul altă percepţie faţă de cea pe care o avem noi. Diferenţa şi distanţa dintre noi ca europeni, şi ei ca asiatici cred ca începe încă de la nivelul miturilor.

 Aşadar, dacă acest articol crezi că a fost unul interesant te invit şi zilele următoare să citeşti despre mitul creării speciei umane, un mit cel puţin la fel de interesant ca acesta.

„O ţară, două sisteme”

Aşa cum ţi-am promis în articolul trecut iti voi vorbi despre situaţia regiunilor din China.  Astfel, pornim de la situaţia specială a unor regiuni care se conduc după principiul „o ţară, două sisteme”. Având un teritoriu foarte mare, dar şi o dechidere economică enormă, de-a lungul istoriei au existat anumite regiuni, în special cele cu deschidere la ocean, care au fost ocupate de către străini, în special europeni.

Aşa este şi cazul primei regiuni administrative despre care o sa îţi vorbesc. Este vorba despre Taiwan. Aceasta este o insulă din Arhipelagul Penghu, care mai cuprinde alte 80 de insule şi insuluţe. Cronicile chinezeşti Yizhou şi Liuzhou o amintesc foarte mult de-a lungul secolelor. Începând cu secolul al XII-lea ea este condusă de guvernele chineze. Trecând prin istorie, îţi mai amintesc doar că a fost cucertită pe rând de coloniştii spanioli, apoi oladezi. Cel care scapă insula de sub „jugul europenilor” este marele erou Zheng Chenggongi care îi alungă pe colonişti în 1684.

Mai departe, din 1894, în urma războiului sino-japonez, insula a fost ocupată de Japonia. Trecând repede prin istorie, aflăm de pildă că în 1950, în urma izbucnirii războiului din Coreea, SUA au dislocat acolo Flota a şaptea, iar în 1954 are loc ruperea de China. Cu toate acestea, în 1972 are loc reunificarea cu patria mamă, în urma vizitei preşedintelui American, Richard Nixon. Deşi în 1950 SUA au protejat Taiwan-ul, această regiune a fost nevoită să vadă trădarea din partea partenerului de încredere. În noile condiţii istorice, guvernul chinez elaborează şi pune în practică o politică a unificării paşnice şi anume, „o singură ţară, două sisteme”.

În situaţii asemănătoare se află şi regiunile speciale Xianggang-Hongkong cât şi regiunea Aomen-Macao.  Un alt lucru interesant este faptul că noi de pildă, românii, pentru a merge astăzi în regiunea Macao avem nevoie doar de un paşaport valabil, în schimb, chinezii au nevoie de viză, lucru care tensionează foarte mult situaţia politică dintre cele două sisteme de conducere. Aceeaşi politică este adoptată şi de Taiwan, iar un alt lucru care merită subliniat este faptul că aceste regiuni autonome au chiar şi modenă proprie.

În ceea ce priveşte a doua parte a articolului, privitor la sărbătorile din China îţi voi puncta pe scurt câteva din cele mai importante. Cunoaşterea sărbătorilor tradiţionale din China se impune ca o necesitate pentru înţelegerea poporului chinez. Pentru că este un stat comunist, pentru orice chinez acceptarea şi respectarea sărbătorilor este o condiţie sine qua non în vederea convieţuirii civilizate.

În primul rând amintesc faptul că şi eu au sărbătorile legale ca 8 martie, 1 mai sau 1 iunie. Dar, cele mai multe zile libere sau sărbători au un specific comunist. Au de pildă 4 mai(Ziua tineretului chinez), 1 august (ziua creării Armatelor de Eliberare a Poporului Chinez), 10 septembrie (ziua dascalălilor), despre statului dascălilor în China îţi voi povesti într-un articol separat. Ziua naţională este 1 octombrie(Ziua Proclamării Republicii Chineze), sărbătoare ce durează 3 zile.

În al doilea rând îţi voi spune acum despre sărbătorile tradiţionale. Acestea sunt supuse calendarului tradiţional lunar-solar chinezesc. Printre acestea se numără Sărbătoarea Primăverii, Sărb. Lampioanelor, Sărb. Luminii Pure, Sărbătoarea de la Mijlocul verii, numită şi întrecerea bărcilor sau dragonul. Mai avem şi Sărbătoarea de la mijlocul toamnei sau foarte interesant Sărbătoarea celor două 9, adică momentul când se sărbătoreşte a 9-a zi a celei de-a 9-a luni a calendarului chinezesc. Pentru a înţelege într-o primă fază credinţa chinezilor amintesc şi faptul că una din marile sărbători este şi Sărbătoarea zeului vetrei.

Cam atât pentru azi. Mâine îţi voi prezenta Mitul creării speciei umane în Mitologia chineză....

http://persarazvan.blogspot.com/

Să privim de sus China...

n  Pentru a înţelege China îţi voi arăta în rândurile de mai jos, condiţiile de trai oferite de aşezarea geografică pe globul pământesc, formele de relief şi câteva din bogăţiile naturale. 

Astfel, vom adresa prima întrebare: Unde este situată China? După cum bine ştim, R.P. Chineză este situată în partea estică a continentului euroasiatic, pe malul Oceanului Pacific. În plus, se întinde pe o suprafaţă de 9,6 km pătraţi  locul trei în lume după Rusia şi Canada.  Ca să înţelegi mai bine, are o suprafaţă egală cu suprafaţă a 30 de ţări din Europa. Mai departe, la această suprafaţă se mai adaugă alte trei milioane de km pătraţi de spaţiu maritim. Ei bine, plecând de la aceste date vom redefini distanţele şi timpul.

Mai departe, distaţa dintre extremitatea sudică, reciful Zengmu, şi extremitatea nordică, râul Heilongjiang, este de 5.500 km, iar distanţa dintre extremitatea vestică şi cea sudică este de 5.200 km. De pildă, când soarele răsare în nord-estul Chinei, în Pamir, adică în vest, este încă întuneric. Luând în considerare aceste distanţe, este de la sine înţeles de ce atunci când în nord se dezlănţuie furtuni de zăpadă, în sud se fac semănăturile de primăvară.

Cât priveşte graniţele, se învecinează cu 21 ţări şi patru mări. Să le enumerăm ar fi de prisos. Mai departe, relieful ţării este extrem de complex şi variat, de la est la vest fiind aşezat pe patru paliere. Fiind atât de mare, China este străbătută de peste 50.000 de râuri, majoritatea navigabile, dar şi cu un potenţial hidroenergetic enorm. Cel mai lung este Fluviul Changjiang, având un curs de 6.300 km. Aminteşte-ţi de pildă că distanţa dintre Bucureşti şi Atena este de doar 1.300 km...

Cât priveşte clima, îţi voi spune doar că este extrem de variată. Nu poţi defini o caracteristică a acesteia. Dar, având în vedere că în cea mai mare parte din teritoriu verile sunt calde şi ploiase, acestea permit cultivarea orezului şi bumbacului pe suprafeţe întinse. După cum bine ştii, orezul este mult mai mult decât un aliment pentru cetăţenii aceste ţări. Cu toate acestea, deşi pare imensă, suprafaţa cultivabilă a Chinei este de doar 10% din suprafaţa ţării. Prin urmare, fiecărui locuitor îi revine o zecime dintr-un hectar, în timp ce media mondială este de 3 hectare.

După această scurtă incursiune în geografia Chinei îţi voi da mai departe câteva date despre  locuitorii ţării.

n  Trebuie să ştii că numărul oamenilor din China este de peste 1,3 miliarde, lucru care face din ea cea mai populată ţară din lume. Reprezintă o cincime din populaţia lumii. Un alt lucru foarte interesant se referă la faptul că, din 1970 a fost adoptată o politică de control a natalităţii. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că fiecare familie din China are voie să nască doar un copil. În cazul în care familia doreşte şi un al doilea sau al treilea copil, trebuie să plătească statului o taxă ce ajunge astăzi la aproximativ 10.000 euro.

Populaţia Chinei este o ţară multinaţională unită. După cum ştii, în China sunt peste 56 de grupuri etnice din 5 familii lingvistice. Grupul etnic majoritar este naţionalitatea han, care reprezintă 90% din populaţia ţării. Celelalte grupuri minoritare sunt şi ele destul de numeroase. De pildă, populaţia minoritară zhuang numără peste 18 milioane de locuitori. Însă, toate grupurile etnice se bucură de egalitate în faţa legii.

O altă remarcă face referire la împărţirea administrativă.  

Să pornim de la faptul că R.P. China este împărţită în 23 de provincii, 5 regiuni, 4 municipiii subordonate guvernului şi 3 regiuni administrative speciale.

China are 663 de oraşe...cel mai mare este Municipiul CHONGQING cu peste 30 milioane de locuitori, urmate de Shanghai cu aproximativ 18 milioane de locuitori. Capitala ţării, BEIJING are aproximatix 17 milioane de locuitori.

Limba oficială  este HAN-CHINEZA(numită şi limba mandarină). Particularitatea ei constă în faptul că în vorbirea ei există doar 400 de silabe de bază, care la rândul lor sun pronunţate în patru tonalităţi. Altfel spus, 400x4 = 1.600 de tonalităţi diferite.

Scrierea chineză a apărut acum 6.000 de ani şi a evoluat din scrierea pictografaică incizată pe carapacea de broască ţestoasă sau oase de animale folosită acum 3.000 de ani.  Astăzi de pildă, Marele Dicţionar de Ideograme ale Limbii Chineze, editat în 1986, cuprinde 50.000 de ideograme. Din aceastea, doar 20.000 de mii sunt în folosinţă activă decât 7.000 în folosinţă cotidiană. Din totalul populaţiei doar cca. 5,5% este analfabetă.

Atât pentru azi... în articolul următor îţi voi povesti despre regiunile administrative speciale şi despre sărbătorile legale şi tradiţionale.....

           

"CHINA - O călătorie pentru o viaţă" - premise istorice, spirituale şi culturale

...nu ştiu de ce şi nici pentru cine scriu aceste randuri...
Prin urmare, ma voi adresa tie, celui care iti doresti sa cunosti o alta cultura si civilitie...
China, o mare enigmă, ce necesita din ce in ce mai multa atentie.Aceasta ţară pare a fi un tăram mult prea indepartat pentru noi, dar cu toate acestea, o buna perioada de acum inainte vom incerca sa o descoperin impreuna. Asadar, dupa aceste cuvinte introductive vor urma pagini de istorie, cultura, civilizaţie, spiritualitate. Acestea au rolul de a pregati marea experienţa ce va incepe peste cateva saptamani...