„O ţară, două sisteme”

Aşa cum ţi-am promis în articolul trecut iti voi vorbi despre situaţia regiunilor din China.  Astfel, pornim de la situaţia specială a unor regiuni care se conduc după principiul „o ţară, două sisteme”. Având un teritoriu foarte mare, dar şi o dechidere economică enormă, de-a lungul istoriei au existat anumite regiuni, în special cele cu deschidere la ocean, care au fost ocupate de către străini, în special europeni.

Aşa este şi cazul primei regiuni administrative despre care o sa îţi vorbesc. Este vorba despre Taiwan. Aceasta este o insulă din Arhipelagul Penghu, care mai cuprinde alte 80 de insule şi insuluţe. Cronicile chinezeşti Yizhou şi Liuzhou o amintesc foarte mult de-a lungul secolelor. Începând cu secolul al XII-lea ea este condusă de guvernele chineze. Trecând prin istorie, îţi mai amintesc doar că a fost cucertită pe rând de coloniştii spanioli, apoi oladezi. Cel care scapă insula de sub „jugul europenilor” este marele erou Zheng Chenggongi care îi alungă pe colonişti în 1684.

Mai departe, din 1894, în urma războiului sino-japonez, insula a fost ocupată de Japonia. Trecând repede prin istorie, aflăm de pildă că în 1950, în urma izbucnirii războiului din Coreea, SUA au dislocat acolo Flota a şaptea, iar în 1954 are loc ruperea de China. Cu toate acestea, în 1972 are loc reunificarea cu patria mamă, în urma vizitei preşedintelui American, Richard Nixon. Deşi în 1950 SUA au protejat Taiwan-ul, această regiune a fost nevoită să vadă trădarea din partea partenerului de încredere. În noile condiţii istorice, guvernul chinez elaborează şi pune în practică o politică a unificării paşnice şi anume, „o singură ţară, două sisteme”.

În situaţii asemănătoare se află şi regiunile speciale Xianggang-Hongkong cât şi regiunea Aomen-Macao.  Un alt lucru interesant este faptul că noi de pildă, românii, pentru a merge astăzi în regiunea Macao avem nevoie doar de un paşaport valabil, în schimb, chinezii au nevoie de viză, lucru care tensionează foarte mult situaţia politică dintre cele două sisteme de conducere. Aceeaşi politică este adoptată şi de Taiwan, iar un alt lucru care merită subliniat este faptul că aceste regiuni autonome au chiar şi modenă proprie.

În ceea ce priveşte a doua parte a articolului, privitor la sărbătorile din China îţi voi puncta pe scurt câteva din cele mai importante. Cunoaşterea sărbătorilor tradiţionale din China se impune ca o necesitate pentru înţelegerea poporului chinez. Pentru că este un stat comunist, pentru orice chinez acceptarea şi respectarea sărbătorilor este o condiţie sine qua non în vederea convieţuirii civilizate.

În primul rând amintesc faptul că şi eu au sărbătorile legale ca 8 martie, 1 mai sau 1 iunie. Dar, cele mai multe zile libere sau sărbători au un specific comunist. Au de pildă 4 mai(Ziua tineretului chinez), 1 august (ziua creării Armatelor de Eliberare a Poporului Chinez), 10 septembrie (ziua dascalălilor), despre statului dascălilor în China îţi voi povesti într-un articol separat. Ziua naţională este 1 octombrie(Ziua Proclamării Republicii Chineze), sărbătoare ce durează 3 zile.

În al doilea rând îţi voi spune acum despre sărbătorile tradiţionale. Acestea sunt supuse calendarului tradiţional lunar-solar chinezesc. Printre acestea se numără Sărbătoarea Primăverii, Sărb. Lampioanelor, Sărb. Luminii Pure, Sărbătoarea de la Mijlocul verii, numită şi întrecerea bărcilor sau dragonul. Mai avem şi Sărbătoarea de la mijlocul toamnei sau foarte interesant Sărbătoarea celor două 9, adică momentul când se sărbătoreşte a 9-a zi a celei de-a 9-a luni a calendarului chinezesc. Pentru a înţelege într-o primă fază credinţa chinezilor amintesc şi faptul că una din marile sărbători este şi Sărbătoarea zeului vetrei.

Cam atât pentru azi. Mâine îţi voi prezenta Mitul creării speciei umane în Mitologia chineză....